Loredanei Dănoiu
Îmbracă-te în roşu
şi fii frumoasa doamnă
Ce-mi dă din nou puterea
de-a nu privi-napoi,
Când timpul dă să treacă
din vară înspre toamnă
Şi-şi încrustează-nsemnul
în tot ce suntem noi.
De-a fost atâta vară
cu gust de foc şi sete
Ce-a ars până şi cerul
şi norii-s azi de fum,
Să nu îţi fie teamă
că ploaia lasă pete,
Eu, chiar şi prin cenuşă,
spre tine îmi fac drum.
Trăieste-aceste zile
ce par că-s infinite
În care se mai simte
că arşiţa e-n toi...
Răbdarea nu ţi-o pierde...
Eu ştiu că sunt ispite
Ce pentru-a ne convinge
ne-ngroapă în noroi.
În toamna aburindă
de sânge şi motive,
Deschideţi ochii mândri
şi aşteaptă-mă! Eu vin,
Şi nu m-ascund în taine
sau motivări tardive,
Când spun că îmi ştiu rostul,
dar ţie mă închin.
Îmbracă-te în roşu,
să-mi fii frumoasă doamnă,
Cu gândul te ridică
spre cerul înstelat,
Te bucură că-ncepe
această scurtă toamnă
Ce ne va fi-mplinire,
cu sens de rod bogat.
Priveşte cerul nopţii
ascuns de ceaţa deasă
Să poţi găsi-nţelesuri
la toate câte-au fost,
Din marea rătăcire
mă-ntorc acum acasă,
Mă-ntorc venind spre tine
să dăm vieţii rost.
Dezbracă-ţi haina neagră,
nu-ţi este potrivită,
Arsuri simţeai în suflet,
acum e-al vieţii foc,
Şi caută-mi privirea
şi lasă-te privită,
Să ne redăm puterea
de a avea noroc.
Eu vin din lumi uitate,
de mulţi necunoscute,
Ştiind că pragul umbrei
e lesne de trecut,
Să conturăm prin fapte
hotare absolute,
Să fim perechea Phoenix
ce-n foc a renăscut!
Îmbracă-te în roşu
să fii frumoasă, doamnă,
Şi lasă-te purtată
de sufletu-ţi senin,
Priveşte doar în faţă
să simţi că-i prima toamnă
În care nu-ţi e frică
de iernile ce vin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu