Spre cer privesc şi-l văd ca e-nnorat,
Şi-ţi scriu, fetiţa mea, când vei fi mare
Să ştii că de-am tăcut, nu te-am uitat.
Privirea mi se-nvârte printre stele,
De te-aş găsi... măcar să te privesc,
Eu ştiu că tu acum te joci cu ele
Şi trei Arhangheli jocul ţi-l păzesc...
Tu amintiri nu ai deloc cu mine,
Şi-i drept că nici nu spun ceea ce fac...
De-aş fi putut aş fi venit la tine...
N-am cum, fetiţa mea... De-aceea tac!
De-o fi s-apuc, cândva, o zi, o noapte,
Povestea vieţii mele am să-ţi spun,
Şi nu să plâng, sau, prefăcut, în şoapte,
Să crezi că doar cuvinte mari adun.
Am înţeles în felul meu ce-i viaţa,
N-am luat modele, n-am trăit supus,
Şi-a trebuit cu capul să sparg gheaţa
Ca să privesc nu-n jos, ci doar în sus...
Îţi scriu, din trista mea îndepărtare
Ceea ce cândva-n cărţi o să citeşti,
Să fii mereu frumoasă, să creşti mare
Şi tot ce-ţi vei dori să împlineşti.
În ziua-aceasta eu îţi sunt departe,
Şi pot să merg, cât dat îmi e, la pas,
Nici de-a visa frumos eu nu am parte...
Doar sufletul e tot ce mi-a rămas...
Acum în viaţa asta, eşti prea mică
Să pot măcar cu tine să vorbesc...
Să nu te temi, să nu îţi fie frică,
De spusa celor ce, prin spate doar, lovesc.
Azi sunt sărac, dar eu tot am puterea
Să nu mă ştiu un vierme, târâtor...
De voi pleca, eu n-am să-ţi las averea,
Dar numele-ţi va fi nemuritor.
Fetiţa mea, mă iartă… tac, dar scriu...
Să ştii că tatăl tău e încă viu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu