marți, 30 octombrie 2012

Cu tine, prin tine

Marei Darie
Vorbesc cu tine şi îţi spun de toate,
Acolo, sus, e dat să ne-ntâlnim,
Ceea ce crezi acum că nu se poate
Vom fi... va fi... de noi n-o să fugim...

Şi-ţi spun... şi ştiu... stihii pe drum se-arată
Să-ţi spună să te-ntorci, că e normal...
Le ştiu că le-am văzut cândva, odată,
Când m-atrageau spre al pierii val...

Doar ţie-ţi spun ce altora n-aş spune,
Şi ai să ştii povestea-mi întru tot,
În tine, tot ce spun, o să se-adune,
Tu vei vorbi de eu n-am să mai pot...

Şi am să-ţi scriu de n-o să am puterea
Cuvântul să-mi auzi când îl rostesc,
Pe de-a întregul, nu doar ce îmi e vrerea,
Din tot ce-nseamnă traiu-mi omenesc...

Am aşeptat destul... pot încă-o viaţa,
Dar azi ni-i dat a fi înălţător,
Chiar dacă suflete se vând în piaţă
Eu ştiu, că-i dat, prin tine, să nu mor...

luni, 29 octombrie 2012

Scrisoare Dianei

De-aici, de unde sunt, din depărtare,
Spre cer privesc şi-l văd ca e-nnorat,
Şi-ţi scriu, fetiţa mea, când vei fi mare
Să ştii că de-am tăcut, nu te-am uitat.

Privirea mi se-nvârte printre stele,
De te-aş găsi… măcar să te privesc,
Eu ştiu că tu acum te joci cu ele
Şi trei Arhangheli jocul ţi-l păzesc...

Tu amintiri nu ai deloc cu mine,
Şi-i drept că nici nu spun ceea ce fac...
De-aş fi putut aş fi venit la tine...
N-am cum, fetiţa mea... De-aceea tac!

De-o fi s-apuc, cândva, o zi, o noapte,
Povestea vieţii mele am să-ţi spun,
Şi nu să plâng, sau, prefăcut, în şoapte,
Să crezi că doar cuvinte mari adun.

Am înţeles în felul meu ce-i viaţa,
N-am luat modele, n-am trăit supus,
Şi-a trebuit cu capul să sparg gheaţa
Ca să privesc nu-n jos, ci doar în sus...

Îţi scriu, din trista mea îndepărtare
Ceea ce cândva-n cărţi o să citeşti,
Să fii mereu frumoasă, să creşti mare
Şi tot ce-ţi vei dori să împlineşti.

În ziua-aceasta eu îţi sunt departe,
Şi pot să merg, cât dat îmi e, la pas,
Nici de-a visa frumos eu nu am parte...
Doar sufletul e tot ce mi-a rămas...

Acum în viaţa asta, eşti prea mică
Să pot măcar cu tine să vorbesc...
Să nu te temi, să nu îţi fie frică,
De spusa celor ce, prin spate doar, lovesc.

Azi sunt sărac, dar eu tot am puterea
Să nu mă ştiu un vierme, târâtor...
De voi pleca, eu n-am să-ţi las averea,
Dar numele-ţi va fi nemuritor.

Fetiţa mea, mă iartă… tac, dar scriu...
Să ştii că tatăl tău e încă viu...

vineri, 10 august 2012

Ca altădat’, Marie!

Priveşte-mă! Când stau în faţa ta
Mi-s ochii duşi spre timpul viitor,
Spre ceea ce eu ştiu că s-ar putea
De azi, a fi, destin împlinitor.

Din drumul meu ce pare că-n neştire
Se prelungeşte mult şi-ntortocheat,
Eu m-am oprit... Îmi vii din amintire
Maria... Tu... Aceeaşi de-altădat’.

Din vremuri vechi, de prea puţini ştiute,
Când pe Pământ era la fel de rău,
Eu am plecat pe căi necunoscute,
Iar tu te-ai rătăcit de drumul tău.

Spre vremuri noi ce le-aşteptam să vină
Am învăţat ce-a fost de învăţat,
E timpul azi de a ieşi-n lumină
Nedespărţiţi, la fel ca altădat’.

Când suntem amândoi clădim o lume
În care gândul nu mai e ascuns,
O lume care, dacă-i dăm un nume,
Oricărei întrebări îi e răspuns.

S-au întâmplat atâtea-n vremi apuse
Atâtea deznădejdi ne-au încercat,
Cuvintele de-acum tu le ştii spuse,
Ţie, Marie, ca şi altădat’.

Priveşte-mă! Nu sunt deloc departe,
Ridică-ţi ochii, cerul e senin,
Nici-o furtună nu ne mai desparte,
De-ţi vrei trăirea vieţii-n sens deplin.

marți, 26 iunie 2012

Privirii tale, noua carte

Privirea ta... ţi-o ştiu, şi ştiu, urmează
Să ţi-o privesc mereu în zori de zi,
Şi tu vei fi întâia zilei rază
Ce mie se doreşte-a se ivi!

Şi îmi vei fi însemn la ceas de seară,
Pentru a şti că timpul stă pe loc
Şi trece doar ca ziua să dispară
Şi nopţile să fie nopţi de foc!

Mi te-ai promis ca semn de împlinire
Să pot să am un drum de neoprit,
În lumea-n care totu-i amăgire
Putem fi noi, hotar de neclintit!

Privirea ta... ţi-o caut încă-odată,
Şi-n căutări te caut, să găsesc
A nopţii clipă, vie-nflăcărată,
Când eu, prin tine doar, mă nemuresc.

Oricât ar fi să plec în altă parte,
Trecuturi vechi spre tine mă trimit,
Ce-i scris se va-mplini... Încă o carte
Vom scrie noi... ţi-am spus şi n-am glumit!

duminică, 29 aprilie 2012

Căutând înspre destin

Unde gândul te găseşte,
ca să poată să îţi spună
Că-i prea cald în vara asta
şi că vine o furtună,
Ori de vrea să-ţi povestească
despre timpul care trece
Şi ce-n urmă-i va rămâne
dacă vine vremea rece?...

Unde pasul te găseşte
ca să vină să îţi spună
Că tu vezi că-i vreme bună
însă norii se adună,
Ori să-ţi povestească-n grabă
de acei ce fără vină
Vinovaţi îi văd aceea
ce se tem când e lumină?

Unde visul te găseşte
ca să vină să îţi spună
Că-ntâmplarea-şi ştie timpul
de a fi doar împreună
Ori de vrea să-ţi povestescă
de ce-i dat oricum să vină,
De-mplinirea ce va face
casa să ne fie plină?

Unde fapta te găseşte
ca să vină să îţi spună
Că e timpul de a merge
doar pe calea cea mai bună,
Ori de vrea să-ţi povestească
despre ziua următoare
Când simţi-vei că începe
fără semne de-ntrebare?

Orişice şi orişicine,
orişiunde te-ar ascunde,
Vine peste noi destinul,
a ne-ascundem n-avem unde!

vineri, 27 aprilie 2012

Vara de-nceput

Începe-o nouă vară... Şi-i fierbinte,
La fel o alta n-am prin amintiri,
Nu va mai fi nimic ca mai-nainte,
E-o vară plină doar de împliniri.

Mai simt furtuni ce le-am lasat în spate,
Mai ştiu ce vânturi reci m-au îngheţat,
Dar văd lumini ce vin să îmi arate
Că gerul iernii-n iarnă s-a-ngropat.

Şi vine vara chiar dacă-mpotrivă,
Pe drumul ei, vin unii şi pun spini,
Sentinţa-n ceruri e definitivă,
Pieri-vor toţi în ploaia de lumini.

Un fulger ce pornit e de o viaţă
E-acum în drum, aproape de Pământ,
Şi va lovi la ceas de dimineaţă,
Redându-i vieţii dreptul cel mai sfânt.

Aceasta vară nu ne ocoleşte,
De zeci de ani e-ntipărită-n noi,
Ea vine-ncet, doar timpul se grăbeşte,
Să numere, din nou, din doi în doi.

Aşa e scris... Va fi aşa-ntâmplată
Negociabil chiar nu e nimic,
E vara ce de-o viaţă-i aşteptată...
E timpul ei... Nu caut să-mi explic.

sâmbătă, 4 februarie 2012

Iarnă-n Bucureşti

E iarna cu zăpadă-n Bucureşti,
Şi ninge parcă-ar vrea să ne îngroape
Porniri, mai mult sau mai puţin fireşti,
Şi să ne vină îngerii aproape.

Şi peste toate-i alb şi a-ngheţat,
Oraşul e-ngropat, e sub zăpadă,
Şi doarme într-un fel, absurd, ciudat,
De parcă iarna n-ar voi s-o vadă!

Tristeţi din epoci astăzi de demult
Şi bucurii ce s-ar dori să fie,
În cântul vânturat le tot ascult
Şi mă întreb dacă-mi vorbesc doar mie.

Şi ninge, viscolit, în Bucureşti,
Ca-n vremuri ce le spunem de-altădată,
Și-n umbrele, cu forme nelumesti,
Povești uitate vin să se, arate.

Jur-împrejur e alb, imaculat,
Și cerul, să nu ningă, nu se-ndură,
Oraşul sub zăpezi e îngropat
Iar liniştea îi e fără măsură.

Sclipiri de gheaţă trec, peste nămeţi,
Spre case ce au fost cândva palate,
Şi umbre de închipuiţi poeţi
Îşi caută trăirile uitate.

E iarnă cu zăpezi, în Bucureşti,
O iarnă grea, cum rar a fost văzută,
O iarnă coborâtă din poveşti
În care lumea se-arăta ca nefăcută.

miercuri, 25 ianuarie 2012

E iarăşi alb şi alb va fi...

Din munţi s-au curs zăpezile să fie
Un val ce poate, iar, acoperi
Această lume fadă, ce nu ştie
Ce mai înseamnă verbul “iubi”...

În noaptea-n care au căzut redute,
Spre lume-au început a se porni,
Cu albul unor ierni prin noi trecute,
Să ştim din nou ce-nseamnă “a trăi”...

Şi vine albul să ne-mbrăţişeze!
Şi vine albul să ne dea contur...
Şi faptele vor fi de-acum doar treze,
Şi alb mereu, mereu, va fi în jur!

Cu viscol, ce va face să renască
Dorinţa ce se poate-mpotrivi,
Trăi-vor cei ce vor să mai trăiască,
Acei ce lege au pe “iubi”...

Iar totul va-ngheţa şi va fi gheaţă
Când zorii zilei noi se vor ivi,
Şi treji vor fi cei ce, văzând prin ceaţă,
În sens profund gândesc pe “trăi”...

Şi vine albul să ne-mbrăţişeze!
Şi vine albul să ne dea contur...
Şi faptele vor fi de-acum doar treze,
Şi alb mereu, mereu, va fi în jur!