sâmbătă, 4 februarie 2012

Iarnă-n Bucureşti

E iarna cu zăpadă-n Bucureşti,
Şi ninge parcă-ar vrea să ne îngroape
Porniri, mai mult sau mai puţin fireşti,
Şi să ne vină îngerii aproape.

Şi peste toate-i alb şi a-ngheţat,
Oraşul e-ngropat, e sub zăpadă,
Şi doarme într-un fel, absurd, ciudat,
De parcă iarna n-ar voi s-o vadă!

Tristeţi din epoci astăzi de demult
Şi bucurii ce s-ar dori să fie,
În cântul vânturat le tot ascult
Şi mă întreb dacă-mi vorbesc doar mie.

Şi ninge, viscolit, în Bucureşti,
Ca-n vremuri ce le spunem de-altădată,
Și-n umbrele, cu forme nelumesti,
Povești uitate vin să se, arate.

Jur-împrejur e alb, imaculat,
Și cerul, să nu ningă, nu se-ndură,
Oraşul sub zăpezi e îngropat
Iar liniştea îi e fără măsură.

Sclipiri de gheaţă trec, peste nămeţi,
Spre case ce au fost cândva palate,
Şi umbre de închipuiţi poeţi
Îşi caută trăirile uitate.

E iarnă cu zăpezi, în Bucureşti,
O iarnă grea, cum rar a fost văzută,
O iarnă coborâtă din poveşti
În care lumea se-arăta ca nefăcută.