sâmbătă, 17 decembrie 1983

Continuare

În clipele arzînde
a nopţilor vacante,
Cu gîndul şi cu fapta
aproape de-a mea urmă,
O şoaptă şi o noapte
trecutul meu îl scurmă,
Lăsîndu-mi vagi iluzii,
ascunse şi secante.
Din fosta mea dorinţă,
de soare şi zăpadă,
Simt numai ceaţa toamnei
cu frunze de decor,
Înaltul care cade
din ultimul lui zbor,
În amintire tristă
a formei de paradă.

Şi fără sărbătoare,
o urmă de scînteie,
Îmi umple cu trecuturi
paharele de vin
Dar buzele-mi scrobite
îl simt a fi venin
Ce-n plânsuri îmi transformă
fărâma de idee.
Pe umeri îmi apasă
cu sîrg nimicia,
Cortina vîrstei noastre
pe frunte lasă semne,
Ca o eternă clipă
prin forme să se-nsemne
Pe un stindard ce-şi are
emblemă bucuria.

marți, 13 decembrie 1983

And remember...

...lui Nichita Stănescu
And remember... cartea s-a sfîrşit,
Adevărul nu este viaţa...
Iar începe-o zi cu-n asfinţit,
Orizontul mărgineşte ceaţa...

Soarele nu poate-nvinge ceaţa...
Spartă-n ciobori este dimineaţa...

Spartă-n ciobori este dimineaţa...
Soarele nu poate-nvinge ceaţa...

Peste seară iar coboară ceaţa,
Ziua s-a-nceput cu-n asfinţit,
Amintire doar mai este viaţa...
And remember... cartea s-a sfîrşit.

marți, 25 octombrie 1983

Iubire provizorie

Cînd norii iarăşi or să cearnă
Pe ale noastre frunţi, zăpadă,
Ne vom iubi ca-n prima iarnă
Cu pasul tainic de paradă.
Cînd, peste iarnă, peste lume
Trecutul fi-va rătăcire
Ne vom iubi pe-al nostru nume
Aşa cum tot ar fi-n iubire.

Sub fulgii mari, ca-ntr-un incendiu,
În noaptea plină de lumină
Istorii negre, în compendiu,
Vor răsări din nori şi tină.
Din vechi şi provizorii fapte,
Cu un motiv al lor, aparte,
O clipă din aceeaşi noapte
Va duce viaţa mai departe.

Habotnic, revanşard şi groaznic
Veni-va gând de răzbunare,
Tot insistent şi tot obraznic,
Mereu mai mare, tot mai mare!
Trece-vor nopţi, veni-vor zile
Cu cer tivit de nori în ploaie,
Contururi dînd unei idile
Deja sfârşită în războaie.

Vînat, pierdut şi iluzoriu
Prin raţiuni de judecată,
Destinul vieţii-i derizoriu
Şi pare doar un fel de plată.
Nu ştiu de-i rău, sau de e bine,
Te cheamă scîrţîitul porţii,
Căci de la mine pîn’ la tine
Un pod făcut-a jocul sorţii.

Mă tot îndeamnă roata morii
Să caut adevăr în vise,
În amintirea sărbătorii
Zdrobită-n gînduri compromise.
Tăcuţi, ca o-ntîmplare veche,
Rămasă-n foc şi în cenuşă,
Vom fi perechea nepereche
Mereu ascunşi de după uşă.

luni, 17 octombrie 1983

Semn de umbră

Trec prin dreptul remuşcării
Cu o lacrimă de sînge
Căutând visul chemării
Printr-un gând ce mă frînge.

Cînd se scaldă ziua-n noapte
De pe drumuri mă găsesc
Şi-mi smulg gîndul tinereţii
Ca să-mi am drum pămîntesc.

Noapte-aprinde-n ziuă neguri
Şi pe ceruri apun stele,
Mă desprind dintre întreguri
Ca să trec şi eu cu ele.

Mă trezesc apus de vreme
Reclădind un mal surpat,
Încă n-am de ce mă teme
Cât iubesc nu am păcat.

Sub lumina rece-a sorţii
Umbrele stau să apună,
Dar sunt semn de stâlp al porţii
Când mi-e sufletu-n furtună.

miercuri, 20 iulie 1983

Elegie pentru viaţă

Cînd rătăceşti în fiecare zi
Deasupra grijilor deja trecute,
Răstălmăceşti chemări nevrute
Ce nu îşi pot un somn de veci dormi!

Orişicît te vei purta prin gînduri,
Vei găsi mereu, numai durere,
Care, aşa fiind, nicicînd nu piere,
Şi dă înţelesuri printre rînduri.

Pe alţii lasă-i să dezlege
Ce-a fost în anii ce trecură
Ca printr-a lor învăţătură
Să poată multe înţelege.

Ridică deci paharul vieţii
Deasupra grijilor de veacuri,
Şi-ţi spune că sunt toate “fleacuri”,
Trecînd ca roua dimineţii.

Adună-te din ploaia de tăceri
Şi orice vorbă spui să fie-a ta,
Învaţă tot ce poţi, să poţi uita,
Neobligat de viaţă, ce-a fost ieri.

Ca atunci, cînd toate, de la sine
Se vor strînge-n ultimul cuvînt,
Să trînteşti paharul de pămînt
Şi să-nchizi şi uşa după tine.