miercuri, 12 iunie 2013

Lume fără timp

Nu mai există timp... S-a sinucis
Luptându-se cu morile de vânt,
Şi chiar şi noi, luptând, ne-am compromis,
Crezându-le că ne vor da avânt.

S-a sinucis, dar a premeditat,
Căci s-a lăsat întâi a fi pierdut,
Abia apoi, ştiind că l-am uitat,
Ne-a pus în faţa umbre din trecut.

Văzându-ne trăindu-l imatur,
N-a vrut să ne mai pună întrebări,
Doar s-a purtat altfel, absurd şi dur,
Când ne-a ştiut mergând pe trei cărări.

În tentativa-i ultimă de-a fi
Al faptei noastre martor şi reper,
Ne-a întrebat cum vom putea trăi
De tot ce vrem, îl vrem picat din cer?

Acum e mort dar tot ca vinovat
Îl văd mai toţi ce fapta-şi preamăresc,
De ceea ce cândva va fi-ntâmplat,
Chiar şi de gândul lor neomenesc.

Acum e mâine şi trăim ca ieri,
Nu ne-am născut, dar ştim că vom muri,
Pe umeri ducem gânduri ca poveri
Şi ne minţim că nu putem iubi.

Nici traiul nu ni-i trai, e mort de mult,
Unul pe altul ne avem cobai,
Analfabetu-i necitit dar cult
Şi singurul ce va ajunge-n Rai.

Acum nimic nu e întâmplător,
Departele e numai un cuvânt
N-avem trecut, n-avem nici viitor,
Dar nici prezentul nu ne este sfânt.

Nu mai există timp... S-a sinucis,
Înfrînt n-a fost, doar n-a mai vrut război,
Noi mai trăim, deşi ne-am compromis
Dar cine ştie ce vom face noi?