a nopţilor vacante,
Cu gîndul şi cu fapta
aproape de-a mea urmă,
O şoaptă şi o noapte
trecutul meu îl scurmă,
Lăsîndu-mi vagi iluzii,
ascunse şi secante.
Din fosta mea dorinţă,
de soare şi zăpadă,
Simt numai ceaţa toamnei
cu frunze de decor,
Înaltul care cade
din ultimul lui zbor,
În amintire tristă
a formei de paradă.
Şi fără sărbătoare,
o urmă de scînteie,
Îmi umple cu trecuturi
paharele de vin
Dar buzele-mi scrobite
îl simt a fi venin
Ce-n plânsuri îmi transformă
fărâma de idee.
Pe umeri îmi apasă
cu sîrg nimicia,
Cortina vîrstei noastre
pe frunte lasă semne,
Ca o eternă clipă
prin forme să se-nsemne
Pe un stindard ce-şi are
emblemă bucuria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu